DESPRE rePERCEIVE
Uneori, primul pas este să vezi mai clar ce se întâmplă.
Sunt perioade în care continui să funcționezi, îți faci treaba, îți respecți responsabilitățile și, din exterior, poate chiar pare că lucrurile sunt în regulă. Și totuși, ceva continuă să te apese.
Poate te gândești prea mult la aceleași lucruri. Poate anxietatea a început să ocupe mai mult spațiu decât ți-ai dori. Poate treci printr-o pierdere, o schimbare sau o perioadă în care nu te mai regăsești în viața pe care o trăiești. Poate anumite situații, relații sau reacții se repetă și, deși le observi, nu reușești să ieși din același tipar.
Sau poate nu ai putea spune exact ce nu este în regulă. Știi doar că lucrurile nu mai sunt cum ai vrea să fie.
Uneori înțelegem chiar și de unde vin anumite dificultăți. Dar faptul că știm de ce ni se întâmplă ceva nu înseamnă întotdeauna că știm și ce putem face cu ceea ce am înțeles.
Poate că nu ai nevoie de toate răspunsurile de la început. Putem începe prin a le căuta împreună.
PERSPECTIVĂ
De aici a apărut rePerceive
rePerceive s-a construit în jurul unei idei simple: uneori avem nevoie să privim din nou pentru a putea vedea mai clar.
Nu pentru că ceea ce am trăit nu a fost real și nici pentru că orice situație dificilă trebuie transformată într-una „pozitivă”. Ci pentru că, atunci când suntem foarte aproape de o problemă, poate deveni dificil să mai vedem ce se întâmplă, ce o menține, ce putem schimba și ce resurse avem deja.
De aici și numele rePerceive — a privi din nou.
Să ne uităm încă o dată la experiență, la problema cu care ai venit, la felul în care reacționezi și, uneori, chiar la felul în care ai ajuns să te privești pe tine.
Ideea are un corespondent important în psihologia cognitivă. Beck (2016) arată că sistemele de credințe, expectanțele și presupunerile unei persoane pot influența atât starea de bine, cât și comportamentul observabil. Cu alte cuvinte, nu contează numai ceea ce ni se întâmplă, ci și semnificația pe care ajungem să o atribuim experienței. [Beck, 2016]
Un alt concept apropiat este decentering — capacitatea de a schimba perspectiva din interiorul experienței către observarea acelei experiențe. Bernstein și colaboratorii (2015) descriu acest proces prin meta-conștientizare, o mai mică identificare cu experiența interioară și reducerea reactivității față de conținutul gândurilor. [Bernstein et al., 2015]
Nu înseamnă că un gând este neapărat greșit sau că trebuie înlocuit imediat cu unul „pozitiv”. Uneori înseamnă doar să putem face diferența între „am acest gând” și „acest gând descrie întreaga realitate”.
Nu căutăm o explicație frumoasă. Căutăm una care să aibă sens pentru tine și care să ne ajute să înțelegem ce se întâmplă și ce putem face mai departe.
COLABORARE
Un proces construit împreună
Pentru noi contează nu doar ceea ce discutăm, ci și felul în care lucrăm împreună.
Alianța terapeutică presupune mai mult decât sentimentul că „te înțelegi bine” cu psihologul. Include relația dintre client și psiholog, colaborarea și construirea unei direcții de lucru care are sens pentru persoana care a venit în cabinet.
Importanța ei este bine documentată. Meta-analiza realizată de Flückiger și colaboratorii (2018), care a reunit 295 de studii independente și peste 30.000 de clienți, a identificat o asociere pozitivă robustă între alianța terapeutică și rezultatele psihoterapiei, în diferite abordări, contexte și populații. [Flückiger et al., 2018]
Pentru noi, asta înseamnă că perspectiva ta contează. Contează dacă ceea ce discutăm are sens pentru tine, dacă obiectivele asupra cărora lucrăm sunt importante pentru tine și dacă te simți implicat în proces, nu doar prezent la el.
DINCOLO DE ETICHETE
Tu ești mai mult decât dificultatea care te-a adus aici
Uneori, o dificultate ajunge să ocupe atât de mult spațiu încât începe să se amestece cu felul în care ne vedem pe noi înșine.
Dar o perioadă dificilă, o emoție sau un tipar care se repetă nu cuprind întreaga persoană.
În terapia narativă, una dintre modalitățile de lucru este externalizarea — separarea persoanei de problema cu care se confruntă. Morgan (2000) descrie externalizarea ca pe un mod de a vorbi despre dificultate astfel încât aceasta să poată fi explorată fără să fie confundată cu identitatea persoanei. [Morgan, 2000]
În loc ca „sunt o persoană depresivă” să devină o definiție despre sine, putem explora cum influențează depresia energia, relațiile, alegerile sau viața de zi cu zi.
Această distanță nu înseamnă să minimalizăm ceea ce simți. Înseamnă să putem vedea și ceea ce problema poate face mai puțin vizibil: resurse, valori, abilități, relații importante, momente în care ai răspuns diferit sau lucruri care continuă să conteze pentru tine.
O dificultate poate face parte din povestea ta fără să devină întreaga poveste despre tine.
PENTRU CINE
Poate ai ajuns aici pentru că...
Poate treci prin anxietate, stres, tristețe sau o perioadă dificilă. Poate ai trecut printr-o pierdere ori printr-o schimbare importantă și îți este greu să te adaptezi la ceea ce urmează.
Poate există dificultăți în relațiile tale, îți este greu să pui limite, te îndoiești frecvent de tine sau observi că ajungi în aceleași situații chiar dacă îți promiți că data viitoare va fi diferit.
Poate te afli în fața unei decizii importante. Poate te simți blocat profesional sau personal. Poate există o distanță tot mai mare între viața pe care ți-ai imaginat-o și cea pe care o trăiești.
Sau poate nu există o criză. Poate vrei să te înțelegi mai bine, să descoperi de ce reacționezi într-un anumit fel, să observi anumite tipare și să construiești o relație diferită cu tine și cu ceilalți.
Nu trebuie să știi deja cum se numește ceea ce simți ca să poți vorbi despre asta.
rePerceive se adresează persoanelor adulte, iar punctul de plecare este ceea ce te-a făcut pe tine să cauți sprijin acum.
ÎMPREUNĂ
Ce se întâmplă când lucrăm împreună?
Începem prin a înțelege.
Uneori avem nevoie mai întâi de claritate. Alteori problema este deja foarte clară, dar nu și drumul mai departe.
Lucrăm pornind de la experiența ta reală și încercăm să înțelegem legăturile dintre ceea ce gândești, simți și faci, contextul în care apar dificultățile și lucrurile care le pot menține.
De aici putem construi obiective concrete și putem lucra, pas cu pas, asupra lucrurilor care contează pentru tine.
DE CE rePERCEIVE
Uneori, a înțelege nu este același lucru cu a putea schimba
Poți să știi că eviți anumite situații și totuși să continui să le eviți.
Poți să observi cât de critic ești cu tine și să nu știi cum să schimbi asta.
Poți să recunoști un tipar într-o relație și să ajungi din nou în el.
Poți chiar să știi foarte bine ce ai vrea să faci diferit și, cu toate acestea, să descoperi că între „știu” și „fac” există încă o distanță.
Acolo putem lucra împreună.
Nu doar asupra întrebării „De ce mi se întâmplă asta?”, ci și asupra celor care vin după ea:
MAI DEPARTE
Unde vrem să ajungem?
Poate vii cu:
„Nu înțeleg de ce mi se întâmplă asta.”
Și, treptat, ajungi la:
„Acum înțeleg mai bine ce mi se întâmplă.”
Dar nu vrem să ne oprim aici.
Vrem ca înțelegerea să poată deveni:
„Acum știu ce pot face cu ceea ce am înțeles.”
Pentru că o perspectivă diferită nu schimbă trecutul și nu face dificultățile să dispară peste noapte.
Dar poate schimba ce faci mai departe.
Referințe
Beck, A. T. (2016). Cognitive therapy: Nature and relation to behavior therapy—Republished article. Behavior Therapy, 47(6), 776–784. https://doi.org/10.1016/j.beth.2016.11.003
Bernstein, A., Hadash, Y., Lichtash, Y., Tanay, G., Shepherd, K., & Fresco, D. M. (2015). Decentering and related constructs: A critical review and metacognitive processes model. Perspectives on Psychological Science, 10(5), 599–617. https://doi.org/10.1177/1745691615594577
Flückiger, C., Del Re, A. C., Wampold, B. E., & Horvath, A. O. (2018). The alliance in adult psychotherapy: A meta-analytic synthesis. Psychotherapy, 55(4), 316–340. https://doi.org/10.1037/pst0000172
Morgan, A. (2000). What is narrative therapy? An easy-to-read introduction. Dulwich Centre Publications.